Cititul – o călătorie în lumile de frumuseți



Citind, descoperim”, o activitate de excepție dedicată lecturii s-a derulat, în 3 februarie 2023, la Biblioteca Județeană, în cadrul proiectului „Cititul – o călătorie în lumile de frumuseți”, inițiat de Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” (coordonatori: prof. dr. Elena Pop, bibliotecar, prof. Eliza Pop, prof. Nicoleta Pușcaș, prof. Aura Petreuș), în colaborare cu Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare (prof. Olimpia Gross, bibliotecar, prof. înv. primar Lavinia Popiștean) și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

După ce gazda noastră, Corina Șpan, șef Serviciu Împrumut carte pentru copii și tineret, a prezentat o expoziție inedită de carte pentru copii, școlarii de la Ivasiuc au lecturat expresiv pasaje, au discutat și au polemizat pe marginea cărților citite – Minunea (R.J.Palacio) și Matilda (Roald Dahl), iar la final au adus argumente care i-ar putea determina, pe viitor, pe cei mici să citească volumele. Lipsiți de inhibiții, dezinvolți, imaginativi și curioși, minunat susținuți și stimulați în micile polemici de prof. Lavinia Popiștean, copiii și-au pus întrebări reciproc, și-au imaginat situații, au discutat liber. Nici nu a mai contat, parcă, decalajul de vârstă, între școlarii de la cele două instituții de învățământ creându-se conexiuni puternice.

Scopul proiectului este de a readuce cartea și cititul în atenția copiilor și părinților, de a contribui la abordarea lecturii ca plăcere, ca relaxare, pentru a nu mai fi percepută ca o obligație școlară de fiecare zi. E o misiune dificilă aceea de a lupta cu rivalii din lumea tehnologiei din ce în ce mai agresivi, dar sperăm ca lupta noastră să se finalizeze cu o victorie sau, cel puțin, cu un pact tacit și benefic pentru ambele părți. Și mai nădăjduim că micii noștri școlari o să prindă drag să citească o carte, să intre în lumile de frumuseți care să-i facă să uite de telefon, de calculator, măcar și pentru câteva minute pe zi.

Prin activitatea de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, s-a demonstrat că încă se poate discuta, se poate socializa, se poate polemiza, iar cartea, prin firele ei nevăzute și neștiute, poate lega noi și noi prietenii.

(Inițiator proiect – prof. dr. Elena-Emilia Pop, bibliotecar)